Echipa medicală a Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad se mărește!
Îi urăm bun venit domnului doctor Agachi Marcel, medicul urolog care întregește echipa medicală a Spitalului Municipal de Urgență "Elena Beldiman" Bârlad, în specialitatea Urologie.

Domnul doctor a promovat în luna august concursul pentru ocuparea postului de medic în specialitatea Urologie, o specialitate medico-chirurgicală, care se ocupă de diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor sistemului urinar masculin și feminin și a aparatului genital masculin. Urologia s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp, prin evoluția continuă a practicilor medicale non-invazive, și apariția în mod constant a unor tehnici noi de tratament.
S-a născut la Chișinău si a absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” din Chișinău, iar perioada de rezidențiat a urmat-o în cadrul Spitalului Clinic Doctor C.I. Parhon Iași, secția urologie si transplant renal.
De ce Urologia?
” Motivele pentru care am ales să fac urologie sunt diverse: în primul rând pasiunea pentru urologie si interesul în tratarea afecțiunilor specifice sistemului urinar si reproducător, vis la care am râvnit foarte mulți ani și care, într-un final, a ajuns să devină realitate. În al doilea rând – dorința de a face o diferență în viața pacienților, precum și posibilitatea de a avea o carieră în acest domeniu divers, pe care-l o consider stimulant și provocator”, a declarat domnul doctor.
Vă urăm mult succes în activitatea dumneavoastră!



