Local

Accident rutier în localitatea Solești, pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea unui bărbat

   Detașamentul de pompieri Vaslui au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare/deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru descarcerarea unei persoane, asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Solești, comuna Solești, sensul de mers spre Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, între care și un copil în vârstă de șase luni.

    La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autovehicule avariate (un autoturism era scos în afara părții carosabile) și o victimă încarcerată. Victima încarcerată (un bărbat în vârstă de 24 ani) a fost extrasă din autoturism și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aceasta fiind diagnosticată preliminar cu traumatisme în zona lombară și a bazinului.
    Ambulanțele SAJ Vaslui au preluat două femei și copilul în vârstă de șase luni.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști.
Sursa : Isu Vaslui
Vezi mai mult

Related Articles

Back to top button