Local
Pârjol din cauza fumatului în locuri nepermise
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu patru autospeciale și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și o lizieră din apropierea municipiului Bârlad, în zona Sohodău.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe aproximativ patru hectare, însă, din cauza vântului foarte puternic, dar și a vegetației foarte înaltă și uscată, focul s-a propagat extrem de rapid.
Alături de pompierii militari au intervenit voluntari din municipiul Bârlad și din comuna Epureni, precum și lucrători ai Ocolului silvic.
A fost crescută capacitatea operațională a Detașamentului de pompieri Barlad la Nivel IV (Alertă Roșie).
După trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.
Au ars a 15 hectare de vegetație uscată și mărăciniș, precum 1,5 hectare lizieră.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
Aproape 400 de incendii de miriști, vegetație uscată şi resturi menajere au avut loc, în județul Vaslui, în acest an. Cele mai multe dintre acestea au fost provocate de focul deschis în spații deschise și de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Sursa: Isu Vaslui