Familia PSD Vaslui se extinde !

Prin intermediul unei postări pe Facebook, reprezentanții Partidului Social Democrat din Vaslui anunță mărirea familiei politice odată cu semnarea adeziunilor unor primari influenți din județ. Printre aceștia se numără d-na primar a comunei Grivița, Alina Munteanu, d-l primar al comunei Banca, Vasile Vânătorul, și d-l primar al comunei Al. Vlahuță, Dănuț Cojocaru.
Această extindere a echipei vine ca un pas strategic înaintea alegerilor locale din 9 iunie, demonstrând determinarea PSD Vaslui de a forma o echipă puternică, compusă din primari cu experiență consolidată în administrația publică locală, alături de noi candidați promițători.
Cu un total de 66 de primari dedicați, care au fost votați de mai multe ori de către cetățenii lor, PSD Vaslui își afirmă angajamentul față de progresul și bunăstarea comunităților locale. Contribuția acestora va aduce o plus valoare evidentă candidaturii PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, susținută de dl Ciprian Trifan.